LiveZilla Live Help

Circuite Egipt, Africa

 
 

Despre Egipt

Litoralul este o zona ingusta, la contactul dintre mare si uscat. El poate fi subdivizat in trei fasii:

Litoralul propriu-zis este o fasie de uscat pe care apa marii poate inainta sau retrage si pe care se face simtita actiunea de modelare a valurilor. Latimea sa poate atinge pana la 15 km, iar denivelarile pana la 20 m. Se mai foloseste uneori si notiunea de tarm.

Valurile reprezinta principala forma de miscare a apelor marine (in conditii normale este de cativa metri). In zona de tarm, valurile se manifesta prin trei procese:

In afara valurilor provocate de vant, numite si valuri de oscilatie, mai au importanta si valurile de translatie, solitare, provocate de cutremure, alunecari si eruptii submarine sau de prabusirea unor blocuri masive de gheata. Acestea se propaga pe distante mari, cu viteze de mai multe sute de km/h, au inaltimi de 25-30 m, lungimi de cateva sute de metri si provoaca dezastre la atingerea tarmului. Actiunea valurilor depinde de adancimea apei si de forma tarmului; ea este deosebit de intensa la tarmurile inalte cu ape adanci si redusa la cele joase, cu plaje.

Curentii litorali sunt deplasari ale maselor de apa marina (oceanica) determinate de vanturile regulate, de diferentele de nivel, temperatura, salinitate, maree. Traseul lor este influentat de:

Importanta curentilor litorali pentru morfologie este redusa numai la fasiile unde traseele se apropie de linia tarmului. Aici actioneaza cu precadere curenti cu caracter local. Dupa efectul si forma lor, acestia sunt de mai multe feluri, dar toti sunt provocati de valuri si de maree.

Primii deplaseaza nisipul si chiar materialele grosiere in lungul litoralului, in timp ce ultimii le imping catre largul marii.

Curentii de descarcare sunt activi in unele stramtori, fiind determinati de diferenta de nivel dintre doua bazine. Ex. intre Marea Baltica si Marea Nordului, intre Marea Neagra si Marea Egee.

Curentii de turbiditate sunt specifici partii inferioare domeniului litoral si mai ales domeniului submarin propriu-zis. Reprezinta deplasari rapide de apa, incarcata cu multe sedimente, provocate de cutremure, de supraincarcarea pantelor cu aluviuni fluviatile.

Mareele reprezinta oscilatii ale nivelului apei marii, cauzate de actiunea simultana, combinata a fortelor de atractie ale Pamantului, Lunii si Soarelui si a fortei centrifuge datorata rotatiei Pamantului. Mareele se concretizeaza in cresteri ale nivelului oceanelor si marilor (inaintare peste uscat) – flux, respectiv in coborari si retrageri de pe uscat ale apelor – reflux.

Cresterile de nivel oscileaza intre cativa cm si 3-4 m, insa topografia litoralului poate favoriza amplitudini mult mai mari (in Golful Fundy - Canada 19,6 m; in Golful Arabiei 13 m; in golful Mezen 12 m)

La flux se produc acumulari sub forma de bancuri submerse. La reflux nivelul apei coboara, eroziunea devine predominanta, antrenand spre larg aluviunile aduse de rauri, dar si pe cele aflate pe platforma litorala. La tarmurile unde mareele sunt foarte puternice, gurile de varsare ale fluviilor sunt mult largite prin eroziune. Aceasta se realizeaza atat la flux cat si la reflux. Forma rezultata de „palnie” a gurii de varsare poarta numele de estuar (Tamisa, Sena, Elba, Sf. Laurentiu).

Procesele mecanice au o larga desfasurare pe tarmurile inalte si se manifesta prin alunecari, prabusiri, sufoziune. Ele sunt intensificate de actiunea valurilor si curentilor.

Procesele fizico-chimice sunt legate fie de actiunea cetii si a picaturilor de apa rezultate din spargerea valurilor, fie de aceea a apei de mare. Sunt frecvente alterarea rapida a mineralelor bogate in fier (augit, biotit, olivina, amfiboli), dizolvarea rocilor carstice si dezagregarea produsa prin cristalizarea clorurii de sodiu in fisuri. Rezulta cavitati si lapiezuri de dimensiuni variabile, nisip si blocuri de dezagregare.

Procesele determinate de actiuni biologice se desfasoara in partea inferioara a domeniului litoral si se refera la perforarea rocilor de catre moluste, arici de mare, microorganisme prin secretii acide, rezultatul fiind numeroase alveole, scobituri, galerii de cativa mm pana la cativa cm. Algele pot ajunge la o asemenea abundenta, incat franeaza actiunea valurilor, diminuand eroziunea.

Faleza reprezinta un abrupt, cu o panta cuprinsa intre 30º si 90º, cu inaltimi variabile, ce se desfasoara la contactul dintre uscat si mare. Baza ei se continua submarin, printr-o suprafata putin inclinata, numita platforma de abraziune. Faleza si suprafetele de abraziune sunt rezultatul actiunii mecanice a marii, mai ales prin bombardarea la baza a abrupturilor cu galeti (pietrisuri rotunjite). Aici apar firide (scobituri), care duc la prabusirea stratelor de deasupra. Materialele prabusite sunt inlaturate de valuri, abruptul fiind supus din nou actiunii lor. Are loc retragerea falezei si largirea platformei de abraziune. Pe masura retragerii falezei, creste lungimea pantei de abraziune, iar valurile se sparg cu timpul la o distanta tot mai mare de firida. Abraziunea se reduce, procesul de formare a firidei inceteaza iar faleza nu se mai retrage.

Plaja reprezinta fasia inundabila din cadrul domeniului litoral, caracterizata prin acumulari de nisip, pietris si cochilii. La tarmurile cu faleza, aceasta este redusa sau lipseste, pe cand la tarmurile joase ea este dezvoltata. In cadrul plajei se pot distinge trei sectoare:

Dezvoltarea lor este legata de adancimea redusa a apei, de o bogata alimentare cu materiale fluviatile, sau de extinderea unor depozite submarine de nisipuri. Sunt formate prin actiunea valurilor si a curentului de deriva litoral care, la adancimi mici, pierd din energie si abandoneaza materialele pe care le transporta.

Bancurile submerse constituie forma initiala de constructie. Prin inaltare si emersie (iesire la suprafata-exondare a unor parti ale scoartei terestre) rezulta grindurile. Prin alungire se formeaza cordoanele litorale, care dupa forma si pozitie pot fi:

Laguna este o intindere de apa marina, de mica adancime, care este separata de mare (ocean) printr-un cordon litoral, comunicand cu marea printr-o portita (stramtoare) ingusta (ex. laguna Razelm-Sinoie comunica cu marea prin stramtorile Gura Portitei si Periboina).

Limanele sunt lacuri dezvoltate pe cursul inferior al unor rauri, in spatele cordoanelor de nisip realizate de catre curentii litorali – limane fluviomarine.

In unele cazuri, cordoanele fac legatura intre tarm si o insula din apropiere; acestea se numesc tombolo.

Dunele litorale sunt acumulari de nisip marin, in special pe plaja superioara, datorate actiunii vanturilor asupra materialelor aduse de mare. Apar asimetrice, perpendiculare pe directia vantului, dispuse in siruri longitudinale aproape paralele, sau cu aspect de mici barcane (in regiunile litorale aride).

Estuarele reprezinta guri de varsare sub forma de palnie, ale fluviilor ce debuseaza in mari cu flux si reflux puternic, capabile sa transporte in larg aluviunile carate de fluviu. Fluxul inainteaza uneori adanc in interiorul continentelor (1500 km la Amazon, 500 km la Sf. Laurentiu, 200 km la Rio de la Plata, 144 km la Sena). Patrunderea apelor sarate marine determina ridicarea nivelului apelor fluviului, curentul fluviatil este diminuat si se produce o decantare a sedimentelor in suspensie. La reflux actiunea marii si a raului se insumeaza, formand un puternic curent de descarcare, care inlatura materialele depuse in timpul fluxului.

Deltele sunt forme de relief de acumulare, formate la gurile de varsare ale marilor fluvii; sunt alcatuite dintr-un ansamblu de grinduri, canale, lacuri. Trasatura cea mai importanta o reprezinta inaintarea uscatului in mare. Aparitia si inaintarea deltei este legata de imbinarea mai multor conditii:

In acest complex de imprejurari are loc imbinarea actiunii a doi agenti principali – fluviul si marea – la care se adauga vantul si chiar omul.

Micsorarea brusca a vitezei apei la gura de varsare determina acumularea de materiale, in urma careia se realizeaza o micsorare a pantei, impartirea ulterioara in brate, apoi micsorarea ritmului inaintarii frontale, paralel cu cresterea in inaltime. O parte din materialele ce ulterior ajungeau in largul marii, sunt depuse in bancuri in imediata apropiere a gurilor si in lungul bratelor, formand grinduri longitudinale.

Deltele se dezvolta rapid cand cantitatea de materiale aduse de fluviu este foarte mare, depasind cu mult puterea de imprastiere si eroziune a marii. Un oarecare rol in formarea deltelor il are si vantul. El actioneaza prin deplasarea maselor de nisip de pe grinduri, contribuind la colmatarea mlastinilor, bratelor, lacurilor. De asemenea, o serie de operatiuni efectuate de om (dragaj, diguri, consolidarea grindurilor, desecari, desalinizari) modifica intr-o anumita masura ritmul proceselor.

In ceea ce priveste fizionomia generala a deltelor, ele apar ca niste campii, in buna parte submerse, din care se ridica grinduri longitudinale si transversale, ce inchid intre ele lacuri, balti, mlastini. Pe grindurile mai inalte si extinse se dezvolta dune.

Delte triunghiulare (tip Tibru) sunt cele mai simple, fiind formate prin aluvionarea efectuata de un singur brat, care varsa cea mai mare cantitate de apa si aluviuni in mare; celelalte brate au rol secundar. Acest tip constituie o faza de inceput, cand raportul dintre forta raului si cea a marii inclina spre primul.

Delte lobate (tip Dunare) sunt cele mai frecvente, remarcandu-se printr-o inaintare rapida pe 2-3 brate principale, datorita abundentei de aluviuni. Importanta si locul bratelor se modifica in timp. Se intalnesc la Rin, Ron, Rio Parana.

Delte digitate (tip Mississippi) se dezvolta la unele fluvii, cu un aport extrem de mare de aluviuni varsate pe foarte multe brate, care impun inaintarea rapida a fiecaruia; procesul se desfasoara intens, depasind ritmul constructiilor marine (bancuri, cordoane).

Deltele barate (tip Nil) sunt delte cu aspect lobat, a caror dezvoltare este oprita, fie de catre curentii litorali, ce imprastie toate aluviunile aduse de fluviu (delta blocata) - Nilul, fie de atingerea unei zone adanci sau in curs de lasare (delta barata) – Gange, Irawadi.

Zona litorala sufera in timp oscilatii determinate fie de miscari ale uscatului, fie de miscarile eustatice (miscari ale nivelului apelor si oceanelor, cauzate de variatiile climatice globale:

In cazul ridicarii uscatului sau al eustatismului negativ, faleza, plaja si o parte din platforma de abraziune raman suspendate fata de noul nivel al marii, formand o terasa marina. Asa de ex., in timpul cuaternarului, nivelul Oceanului Planetar a suferit oscilatii importante, ce au dus la crearea unui sistem de terase marine.

In regiunile calde, intre paralelele de 30º, in marile calde (peste 20º), cu mare transparenta, cu salinitate in general ridicata si adancime redusa (40-60m), o serie de organisme si in primul rand coralii, creeaza un ansamblu de constructii calcaroase, ale caror dimensiuni depasesc uneori cativa kilometri. Formele la care dau nastere sunt variate si poarta denumiri diferite.

Atolii sunt insule coraligene cu aspect de inel, cu un diametru ce poate depasi 60 km, care inconjoara o laguna cu adancime redusa. Cei mai tipici atoli se gasesc in Oceanul Indian si Oceanul Pacific.

Recifele bariera sunt tot constructii coraligene, care inchid in interiorul lor una sau mai multe insule necoraligene. Cel mai cunoscut recif bariera este in estul Queslandului (Australia).

Tarmul submers se caracterizeaza printr-un atac puternic al apei marine asupra falezei, datorita transgresiunii provocate de eustatismul pozitiv. Faleza se retrage destul de repede, platforma de abraziune capatand extinderi tot mai mari. In inaintarea sa, apa marii patrunde foarte adanc pe vai, iar tarmul capata contururi dintre cele mai festonate. Inaintarea marii pe continent nu se face la infinit, ea se opreste o data cu incetarea cauzei ce a produs-o, sau atunci cand linia de tarm a atins un lant muntos. In ambele situatii, abraziunea si acumularea incep actiunea de indreptare a tarmului.

Tarmul emers ia nastere la regresiuni (eustatism negativ) si se caracterizeaza printr-un contur regulat si plaje extinse. Motivul este acela ca, de sub apa marii iese la zi o parte din platforma de abraziune, care este foarte neteda. Cand regresiunea inceteaza, linia de tarm va se stabilizeaza, valurile marine creeaza prin acumulari un cordon litoral in spatele caruia se instaleaza lagune si mlastini.

Tarmul neutru este cel la care nivelul marii a stationat mult timp si a ajuns la o indreptare a conturului. Toate iesindurile au fost erodate mult si unite intre ele prin cordoane, in spatele carora se gasesc lagune.

In amandoua situatiile, in dreptul liniei de tarm uscatul este jos, iar configuratia tarmului este putin sinuoasa. Prelungirea lor submersa se face prin platforme continentale dezvoltate. Falezele lipsesc sau sunt slab conturate. Actiunea principala a valurilor, curentilor si mareelor se va axa pe dislocarea, transportul si acumularea nisipurilor, algelor, cochiliilor. Ca urmare, aici vor domina formele de relief create prin acumulare.

In sudul Balticei (Germania si Polonia) el prezinta un grad avansat de evolutie; promontoriile sunt sectionate, evidentiind faleze si suprafete de abraziune, golfurile sunt aproape inchise, urmele glaciare incep sa fie sterse, astfel incat se tinde spre o regularizare a lor. Tarmurile campiilor din jurul bazinului polar arctic (climat periglaciar) se remarca printr-o evolutie aparte, impusa de regimul de revarsari puternice din perioada dezgheturilor.

Tarmurile inalte se axeaza pe zonele deluroase sau muntoase al caror profil abrupt se continua subacvatic fie prin platforme de abraziune inguste, fie prin pante accentuate. Aspectul lor de amanunt (fragmentarea) este dictat de structura, tectonica, eroziune fluviatila si glaciara. Au rezultat in urma unor transgresiuni asupra acelor tipuri de relief, fiind in general forme de submersiune, cu exceptia unor portiuni cu fiorduri, unde ridicarea eustatica postglaciara a fost insotita de o miscare izostatica pozitiva a uscatului. Este un tip de tarm cu golfuri, capuri, peninsule si insule. Procesul principal este abraziunea, care creeaza faleze si platforme litorale. Se disting mai multe tipuri de tarmuri inalte:

Evolutia ulterioara a lor este in functie de tipul de roca (foarte rapida in cenuse si tufuri, dar mai inceata in bazalte); apar faleze, mici platforme de abraziune pe care se pot instala corali, iar in final se ajunge la distrugerea conului.



Continent

Tara

Plecare din

Plecare in luna

Transport

 

Itinerariu: Cairo
Companie transport: Turkish Airlines
785
  • Durata: 12 zile
  • Plecari: 20 aprilie, 18 mai, 21 septembrie, 19 octombrie
  • Transport: Mixt (Avion si Autocar)
 

Agentiile Paralela 45 le puteti gasi in urmatoarele orase